Gard viu cu frunzis auriu

 

DENUMIRE STIINTIFICA: Euonymus japonicus aureus

DENUMIRE POPULARA: Gard viu cu frunzis auriu

FAMILIE: Celastraceae

ORIGINE: Japonia, China, Estul Asiei

DESCRIERE PLANTA

Planta perena cu crestere arbustiva medie, cu port drept, dezvolta ramuri suple dar viguroase, imbracate cu frunze lucioase, de 4-7 cm lungime, de forma lanceolata si aspect pielos. Euonymus Aureus se distinge fata de varietatea comuna de Euonymys japonicus, prin combinatia de culori intense verde cu galben-auriu a frunzelor.

Conditii de ingrijire/cultivare: Intrucat nu este pretentios la conditiile de mediu din tara noastra, a fost aclimatizat cu succes si il putem admira in multe parcuri sau gradini, fie ca tufe individuale, fie sub forma de gard viu.

Iubeste lumina, care il ajuta sa dezvolte un frunzis foarte frumos, cu culori intense si un galben pronuntat dar se acomodeaza usor si la locatii semiumbrite. Cantitatea de lumina primita influenteaza pozitiv variegatia frunzelor.

Desi rezista atat la arsita cat si la iernile geroase din tara noastra, creste cel mai bine la temperaturi moderate, cuprinse intre 10 si 26 grade Celsius. In zonele cu ierni blande isi pastreaza frunzisul decorativ chiar si in acest anotimp, dar sub limita de minus 15 grade, radacinile risca sa inghete.

Are nevoie de multa apa doar in perioada caniculara, cand o udare la 2-3 zile este necesara pentru mentinerea frumoasa a frunzisului. In restul anului, se va uda saptamanal, exceptie facand iarna cand udarile trebuie reduse foarte mult.

Umiditatea atmosferica este un atu in obtinerea unui frunzis bogat si sanatos, dar Euonymus japonicus se adapteaza cu usurinta si locatiilor cu aer uscat. Va trebui totusi, ca pe perioada verii sa-l stropiti din cand in cand cu apa, pentru a-l feri de atacul paianjenilor rosii.

Nu ridica pretentii in privinta substratului de cultivare, asa ca il puteti planta aproape oriunde in gradina dumneavoastra. Veti fi totusi atenti ca solul sa nu musteasca de apa, pentru a nu-i putrezi radacinile.

Dupa cum nu este pretentios cu substratul in care este cultivat, la fel nu va emite cerinte nici in privinta fertilizarii. In cazuri rare, la exemplarele cultivate in ghivece, se accepta folosirea unor ingrasaminte pentru plante verzi si doar in concentratii slabe, aplicate la interval de cca 3 saptamani.

Inflorirea se produce arareori la plantele cultivate in ghivece, si este nesemnificativa. Florile de culoare alba, sunt mici, au forma stelata si apar la inceputul verii.

Inmultirea se produce cel mai adesea prin separarea tufelor si a puietilor aparuti la radacina. Se mai poate inmulti si prin butasirea lastarilor terminali. Lastarii astfel prelevati se vor planta pe substrat de turba cu adaos de nisip, in conditii controlate de caldura si umiditate. Puietii vor fi transplantati in gradina numai dupa ce formeaza radacini viguroase.

Trucuri si sfaturi speciale: Daca doriti sa-l mentineti sub forma de gard viu, va trebui sa-l tundeti, in fiecare primavara, la nivelul dorit, intrucat, daca este lasat sa creasca necontrolat, Euonymus japonicus Aureus poate ajunge pana la 2-3 m inaltime.

Specii si varietati: E. fortunei, E. alatus, E. atropurpureus.

Bulgare de zapada

DENUMIRE STIINTIFICA: Viburnum opulus

DENUMIRE POPULARA: Bulgare de zapada, Calin

FAMILIA: Caprifoliaceelor

ORIGINE: Calinul este un arbust indigen (traieste in tara noastra).

DESCRIERE PLANTA

Calinul este un arbust a carui inaltime maxima este de 3 m, cu un diametru al coroanei de 2,5 m.
Este o specie rezistenta la ger si iubeste locurile cu semiumbra, dar suporta si locurile insorite.

Infloreste in lunaile  aprilie-mai (zonele din sud) si in mai-iunie (in zonele din centrul  si nordul tarii).

Calinul suporta tunderea usoara si se planteaza atat ca exemplare solitare, cat si in grupuri, in componenta masivelor forestiere (mici paduri).

Frunzele au mai multi lobi, maximum cinci. 

Florile sunt albe (iar la sfarsitul perioadei de  inflorire  vireaza usor spre roz) – asemanatoare cu cele de hortensie. Infloreste la sfarsitul primaverii / inceputul verii.

Fructele, dispuse in ciorchini, au culoarea rosie si sunt pline de suc, nefiind comestibile.

Inmultire
- prin marcotaj (se efectueaza un musuroi peste ramurile crescute la baza plantei), noile plante  inradacinate se desprind de  tufa, dupa doi ani de la marcotare (toamna tarziu sau primavara devreme);
- prin butasi: recoltati in decembrie (pastrati in nisip umed in beci la  6°C) si plantati in martie in rasadnite (eventual tratati cu stimulator de inradacinare “Radistim” inainte de plantare).

Proprietati ornamentale 
Specie decorativa prin flori, varietatea Bulgare de zapada are flori sterile (nu face fructe). 
Decorativa prin fructe este doar Calinul, fructele sunt sub forma de ciorchini rosii – penduli si care  rezista si iarna pe planta.

Daunatori 

Principalul daunator este reprezentat de afide, care se combat cu insecticide ca Dantop, Mospilan, Actara, Confidor Energy.

Gutui japonez

DENUMIRE STIINTIFICA: Chaenomeles japonica

DENUMIRE POPULARA: Gutui japonez

FAMILIE: Rosaceae

DESCRIERE PLANTA

Tip de planta: arbust tufos, cu ramuri spinoase.  

Dimensiuni: atinge inaltimea de 1-1,5 m. 
Frunzele: verde-inchis, lucioase, pieloase, forma: ovate, crenat-serate. 
Florile: foarte decorative, divers colorate (albe, roz, rosii, crem), pe tipul 5, infloreste primavara devreme (martie-aprilie).  

Fructele: fruct fals, poama, de forma globuloasa si consistenta tare.  

Inmultire: seminte, marcotaj, despartirea tufei, altoire. 

Seminte: toamna sau primavara, cu seminte stratificate in timpul iernii. 

Marcotaj: musuroirea puilor din jurul plantei mama, urmata de separare toamna, dupa inradacinare. Despartirea tufei: se realizeaza primavara, prin separarea puilor care au radacini formate  

Altoirea: in ochi dormind, in luna august, pe puietii de gutui obisnuit  

Conditii de cultivare

Solul: desi se poate cultiva in orice tip de sol, prefera substratul cu pH usor acid (corectat prin adaugarea turbei sau acelor de conifere).

Expunerea: soare sau umbra partiala, dar pentru a inflori frumos are nevoie de soare cateva ore/zi.

Temperatura: rezistent la inghet.

Umiditatea/apa: rezistent la seceta.

Sfaturi de ingrijire: necesita taierea severa dupa inflorire, pentru ca florile apar pe ramurile tinere formate vara.

Boli si daunatori: paduchele de San Jose il poate ataca, mai ales cand este cultivat in apropierea pomilor fructiferi. 

Specii si varietati: Chaenomeles japonica, Chaenomeles speciosa, Chaenomeles superba.

Metode de inmultire - Marcotajul

Marcotajul, la fel ca si butasirea, este o metoda de inmultire prin care dintr-o planta mama se obtin plante identice cu aceasta.

Spre deosebire insa de butasire, care presupune mai intai detasarea unor fragmente si apoi inradacinarea lor fie in apa, fie direct in sol, in cazul marcotajului detasarea fragmentelor are loc de abia dupa inradacinare. Deoarece inradacinarea are loc in timp ce tulpina se afla atasata de planta mama, beneficiind astfel de substantele ei nutritive, fenomenul se produce mult mai rapid ca in cazul unui butas. Dupa doar 6 saptamani, planta poate fi taiata si plantata seprat.

Tipuri de marcotaje:

Marcotajul terestru presupune intinderea tulpinii pe pamnant si ingroparea unei regiuni de 10 - 20 cm, regiune in care tulpina va forma radacini si lastari. dupa 6 saptamani, tulpina este sectinata la 30 cm de locul unde au aparut lastarii, si astfel se obtine o noua planta.

Marcotajul prin musuroire se face in cazul plantelor cu tulpini pitice. Prin musuruire la baza tulpinii se obtin lastari inradacinati care apoi pot fi detasati cu usurinta si plantati.

Marcotajul aerian se face la plantele cu tulpini inalte care nu pot fi coborate pe pamant. In acest caz, in zona tulpinii unde se doreste aparitia unui lastar inradacinat se fixeaza o cantitate de pamant umezit, cu ajutorul unei folii transparente din plastic, strans fixata la ambele capete. pentru a stimula aparitia de radacini si lastari, de regula in regiunea respectiva se face o incizie si, eventual, se trateaza cu fitihormoni (radistim).


Marcotaj aerian la o tufa de gutui japonez

• Se aleg ramuri cu diametrul de cca. 3 cm.
• Cu un cutit bine ascutit si dezinfectat se face o incizie circulara de aproximativ 2 cm a scoartei.
• Cu ajutorul unui cleste se face un inel din sarma de cupru pozitionat la jumatatea inciziei  si care are rolul de a opri refacerea scoartei indepartate.
• Pentru a stimula aparitia de radacini zona respectiva se trateaza cu fitihormoni (radistim).
• Portiunea sectionata se acopera cu un manson de plastic in care se pune un substrat umed bine drenat. Culoarea mansonului este de preferat sa fie inchisa pentru a evita uscarea substratului.
• Pentru a uda pamantul din manson se poate folosi o siringa.
• Dupa mai multe luni, cand apar noile radacini la nivelul portiunii sectionate, se detaseaza ramura de sub manson obtinandu-se noua planta. 

 

Rodie

DENUMIRE STIINTIFICA: Punica granatum 

DENUMIRE POPULARA: Rodie

FAMILIE: Lythraceae 

ORIGINE: Iran (vechea Persie), foarte raspandita in regiunile mediteraneene, India Orientala, regiunile nordice ale Africii, America de Nord (California si Arizona). 

DESCRIERE PLANTA 
Rodia este cunoscuta din cele mai vechi timpuri, cultivarea ei datand din anii 1000 i.e.n. Este un arbust foarte ramificat cu aspect de tufa care poate atinge o inaltime de peste 2,5m in tarile de origine si regiunile mediteraneene. In conditiile tarii noastre ajunge la inaltimea de 2m daca este plantata in gradina (in S-SV-ul tarii si cu protejare iarna mai ales in primii ani) in ghiveci inaltimea atinsa este in jur de 0,6 m.
Frunzele plantei sunt lanceolate, mici, dimensiunea lor fiind de 3-5 cm imbracand frumos ramurile. Verdele frunzelor este intens, crud.
Florile apar inca din anul 2 de viata au un aspect extrem de delicat si diafan. Asemanatoare unor clopotei rosii-portocalii, florile de rodie apar in varfurile tinere ale plantei dand senzatia unui bradut impodobit. Petalele sunt usor gofrate.
Fructele au o forma speciala, rotunda spre hexagonala terminate cu o mica codita stelata. Dimensiunea lor variind in functie de marimea plantei si conditiile in care este crescuta. In conditii de apartament fructele au dimensiunea de circa 4 cm diametru, in mediul natural, pot atinge 9-12 cm. Coaja fructelor este groasa usor lemnificata si adaposteste pulpa de culoare rosu singeriu transparenta, in care sunt imbracate semintele, separate intre ele prin membrane. Gustul este dulce-acrisor usor astringent. rodia fructifica din anul 2-3 de viata.
Rodia este un arbust elegant din toate punctele de vedere, al plantei in sine, al florilor delicate si diafane si nu in ultimul rand al fructelor. 

Perioada de inflorire: vara (mai-august). 

Ingrijire
Sol: Rodia prefera un sol neutru, bine drenat, dar suporta si solurile acide, nu este pretentioasa in privinta solului.
Lumina si amplasament: Iubeste lumina si soarele.
Temperatura: Minima nu mai mica de 3-4°C, pentru plantele din ghiveci, afara pot rezista si pana la -15 grade Celsius pentru o perioada scurta de timp.
Udarea: Vara se uda destul de bine mai ales in verile foarte calde daca este plantata in ghiveci avand grija ca apa sa se scurga, sa nu balteasca. Apa prea multa poate produce imbolnavirea radacinilor, deci si a plantei. Toamna udarile se vor reduce pentru planta din ghiveci, indicat fiind sa o tinem in repaus 2-3 luni. In aceasta perioada de repaus planta isi pierde frunzele in totalitate.
Ingrasamant: Nu este nevoie daca pamantul este nutritiv.
Daunatori: .Este o planta destul de rezistenta la daunatori, dar poate fi atacata de musculita alba.
Inmultire: Prin seminte si butasi semilemnificati mai mult spre erbacei. Butasii de 8-10 cm se vor planta in amestec de pamant si nisip la o temperatura de 22 grade Celsius.
Transplantare: Daca planta este cultivata in ghiveci va recomand sa schimbati pamantul in fiecare primavara pentru o hranire corespunzatoare si pentru a nu folosi ingrasaminte. Ramificarea frumoasa si inflorirea mai bogata o puteti realiza prin tunderea ramurilor in luna februarie inainte ca planta se reintre in vegetatie. Florile apar in varfurile ramurilor tinere. Se vor indeparta si ramurile uscate. 

Sugestii: Daca iubiti plantele sub forma de bonsai rodia este una dintre cele care se preteaza pentru acest gen de cultivare. 

Observatii: Pe langa aspectul ornamental deosebit, rodia este foarte apreciata pentru fructele sale foarte bogate in vitamina C si alte substante benefice sanatatii, vitamina B, acid pantotenic, potasiu si antioxidanti . Fructele se consuma proaspete, sub forma de sucuri sau se folosesc in diverse preparate culinare. Semintele de rodie salbatica sunt folosite sub forma de condiment . 
Fructele se mai folosesc pentru obtinerea de vinuri, semintele fiind bogate in tanin.
Simbolurile fructului de rodie sunt multiple: este simbolul oficial al catorva orase din Turcia , în Israel fructul de rodie este considerat traditional si folosit în cadrul ceremoniilor, in Armenia, simbolizeaza casatoria, fertilitatea si abundenta.
Pentru poporul grec rodia are un rol important in simbolistica, ea ocupa un loc de frunte în timpul ceremoniilor de casatorie sau al funeraliilor. Tot in Grecia o alta traditie este aceea ca o rodia sa fie sparta de pamânt cu ocazia casatoriei, a Anului Nou sau la cumpararea unei case noi. Musafirul aduce o rodie în dar, aceasta este plasata lânga iconostasul casei ca simbol al norocului, abundentei, si fertilitatii.
Mai este utilizata pentru vopsirea diverselor tesaturi din bumbac sau in.
Orasul spaniol antic Granada a primit numele de la acest fruct. 

Alte specii: Bala Mursal, Meles melli, Musket Red, Paper Shell, Punica protopunica, Spanish Ruby, Vellodu, Wanderful.

Ficus

DENUMIRE STIINTIFICA: Ficus

DENUMIRE POPULARA: Arborele de cauciuc

FAMILIE: Moraceae

DESCRIERE PLANTA

Cultivare si ingrijire

Cu exceptia formelor panasate de ficus elastica si ficus pandurata, care sunt mai delicate, ficusii sunt plante rustice, usor de cultivat.

Vara, plantele se mentin in locuri umbrite, se uda moderat, adaugand ingrasaminte minerale solubile, foarte diluate si se pulverizeaza apa pe frunze. Iarna, temperatura cea mai favorabila este intre 12-14 grade Celsius si 18-22 grade Celsius pentru formele cu frunze panasate. Se recomanda lumina maxima si reducerea udatului in perioada zilelor scurte, dar se mentine permanent umiditatea atmosferica.

Caderea frunzelor, care se manifesta adesea, se datoreaza excesului de umiditate in sezonul rece, dar si uscaciunii excesive. In cursul vegetatiei, trebuie evitate toate aceste neajunsuri. Caderea frunzelor este ireversibila la Ficus elastica si Ficus pandurata, dar este mai putin grava la Ficus benjamina si Ficus diversiflora.

Ficusii taratori - prefera expunerea in locuri semiunbrite in vara si o temperatura de 12-14 grade Celsius in timpul iernii.

Transplantarea plantelor se face la sfarsitul lunii aprilie, in ghivece mai mari, intr-un amestec din doua parti pamant bogat in humus, 1/2 turba si 1/2 nisip.

Reinnoirea (regenerarea) plantelor degarnisite la baza se poate face prin taierea tulpinii in aprilie-mai, deasupra celei de-a patra sau a cincea cicatrice lasata dupa caderea frunzelor, pornind de la sol. Noii lastari emisi sunt vigurosi si se dezvolta bine. Stimularea cresterii se realizeaza ptin aportul ingrasamintelor minerale.

Inmultire

Inmultirea se face prin marcotaj aerian si butasire. Se fac butasi de varf cu 2-4 frunze sau din fragmente de tulpina cu 1-2 frunze, care se tin in apa calda 10-15 minute, pentru oprirea latex-ului. Pentru reducerea suprafetei de evaporare, frunzele se ruleaza si se prind cu ata sau un inel de cauciuc. Butasii inradacineaza in circa 4-6 saptamani, fie in amestec de turba si nisip, fie in sticle cu apa.

Boli si daunatori

Bolile frecvent intalnite sunt:

- Patarea neagra - care se manifesta sub forma de pete neregulate, necrotice, pe marginea frunzelor.

- Patarea bruna - care apare pe ambele fete ale frunzelor, sub forma de pete circulare sau neregulate, bine delimitate.

- Innegrirea, uscarea si caderea frunzelor - boala fiziologica datorata excesului de umiditate din amestecul de pamant, curentilor de aer, temperaturii scazute asociata cu lumina redusa, pe timpul iernii.

Daunatorii care ataca des plantele de ficus sunt:

- paduchele lanos - adultii sug seva frunzelor si provoaca o ofilire rapida;

- paduchele testos - care se fixeaza de-a lungul nervurilor frunzelor si pe tulpina;

- paianjenul rosu - inteapa frunzelesi acestea capata o nuanta cenusie si apoi cad.

Combaterea se face prin tamponarea cu solutii de sapun, ruperea si distrugerea frunzelor atacate, stropiri cu insecticide.

Specii si varietati

Ficus elastica este cea mai cunoscuta specie, foarte utilizata ca planta de interior. Poate avea o singura tulpina, dreapta, cu frunze mari, foarte rotunjite, de 30 cm lungime, pieloase (coriacee), verzi-lucioase la suprafata si roscate pe partea inferioara. Lastarii terminali sunt infasurati intr-o bractee cu tenta roz, care la inceput imbraca frunza noua si care cade la scurt timp dupa ce aceasta s-a desfacut complet. Ficus elastica este o planta viguroasa capabila sa atinga dimensiuni mari.

Exista mai multe varietati:

- F. elastica decora - frunze mari, late;

- F. elastica rubra - frunze mari, rosiatice;

- F. elastica schrijverieana - frunze marmorate;

- F. elastica tricolor - frunze delicate, panasate cu alb sau galben.

Ficus benjamina (ficusul plangator) este foarte diferit de alti ficusi, pentru ca tulpina sa poarta numeroase ramificatii secundare, laterale, cu frunze mici, ovale, cu varfuri ascutite, de aproximativ 10 cm lungime si 4-5 cm latime. Aceste frunze, usor ondulate si atarnatoare, au culori verde-luminos pana la verde-galbui. Iarna, frunzele cad adeseori, pentru ca in primavara sa creasca din nou. Acest ficus creste foarte rapid si poate atinge dimensiuni mari.

Ficus diversiflora are o forma de arbust, dar se dezvolta mai lent. Frunzele sunt mici, ovoide, verde-fonce; acest tip de ficus iese in evidenta prin numeroasele fructe rotunde, de culoare galbena, apoi rosie, prinse de petioli lungi si care persista mult in timp.

Ficus pandurata (Ficus lyata) are frunze in forma de vioara, cu un desen original; baza lor este ingusta si se largeste catre extremitati, atingand 30-35 cm lungime.

Ficus pumila (Ficus stipulata var. reprens) este total diferit fata de celelalte specii. Are frunze foarte mici, in forma de inima, care nu depasesc 2-3 cm lungime/1 cm latime; sunt extrem de numeroase, ascunzand practic ramurile. Ficus pumila prezinta un port grimpant analog cu cel de iedera si se agata de suporti prin radacinile adventive.

Ficus radicans, alta specie cataratoare, are cu frunze mai mari, in forma de lance, de 7-8 cm lungime. Prezinta o varietate panasata cu alb-crem.

Ficus pumila si Ficus radicans pot fi utilizate pentru impodobirea suportilor verticali.